Biserica din lemn ”Nașterea Maicii Domnului” din Ieud Deal, UNESCO
Biserica din lemn a Nașterii Domnului din Ieud Deal datează de la începutul secolului al XVII-lea, când a fost construită de familia Bala, care făcea parte din nobilimea locală. Pe lângă datarea sa timpurie, biserica se remarcă și prin descoperirea, în 1921, a Codicelui de la Ieud în podul său, un document despre care unii istorici cred că este cel mai vechi text scris în limba română cu litere chirilice. Din 1999, biserica a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.
Biserica de lemn ”Sfântul Nicolae” din Budești Josani, UNESCO
Biserica de lemn închinată „Sfântului Nicolae” din Budești Josani, construită în 1643, a fost înscrisă pe lista patrimoniului mondial UNESCO în 1999. Cu o lungime de 18 metri, o lățime de 8 metri și o înălțime de 26 de metri, edificiul este cea mai mare biserică de lemn din Maramureșul istoric. În interiorul bisericii, există o serie de picturi și icoane atribuite lui Alexandru Ponehalski, precum și câteva referiri la haiducul Pintea Viteazul.
Biserica de lemn a „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril”, UNESCO, Șurdești
Construită în 1721 de către comunitatea greco-catolică din sat și supravegheată de meșterul Ion Macarie din lemn de stejar de munte, biserica este impresionantă, în conformitate cu structurile din lemn ale vremii, având o înălțime totală de 72 de metri. Turnul principal este înconjurat de patru turnuri mai mici, ceea ce face ca această biserică de lemn, cu cei 54 de metri ai săi, să fie cea mai înaltă din lume din acea perioadă. Combinând toate elementele de arhitectură, de susținere și de decorare în cea mai dezvoltată formă a vremii, această biserică este principalul punct de referință pentru bisericile de lemn, atingând perfecțiunea constructivă și estetică în realizarea sa. Începând cu anul 1999, biserica a fost inclusă în lista patrimoniului mondial UNESCO și în noua listă a monumentelor istorice.
Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril” din Rogoz, UNESCO
Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Rogoz, județul Maramureș, este una dintre cele mai interesante și valoroase din Transilvania. Rogoz se află la 6 km de Târgu Lăpuș.
Biserica se află pe lista monumentelor istorice din anul 2004, cod MM-II-m-A-04618. De asemenea, acest monument istoric este inclus în Lista Patrimoniului Mondial sub codul 904.
Biserica este construită din grinzi masive de ulm închise în unghiuri drepte și în unele locuri întărite cu prize groase de lemn. Biserica are un tip de plan mai puțin obișnuit: un nartex poligonal orientat spre sud, o navă dreptunghiulară și o absidă a unui altar de retragere, poligonală, cu șapte laturi (în loc de cinci, cum se obișnuiește).
În biserică se intră printr-o ușă bogat decorată pe peretele sudic.
În interior, grinda principală a bolții naosului și consolele sunt decorate cu un motiv de frânghie. Exteriorul bisericii este bogat decorat: fațada sudică are un motiv de frânghie profilată în mijloc, ușa de intrare în biserică are o deschidere cu console și un cadru decorat cu un profil simplu, frânghie dublă și rozete, iar în stânga ușii se află o cruce decorată cu aceleași motive. . Cornișa este susținută de console cu capac, iar grinzile de sub cornișă au marginile crestate. Acoperișul este asimetric (aproximativ 1,20 m de la ax) pentru a proteja „masa de vile” de-a lungul fațadei nordice. Clopotnița se înalță deasupra nartexului, pătrat, cu clopotnița deschisă, în consolă, cu piloni și arcuri, și un acoperiș piramidal înalt cu turnulețe de colț. Turnul cu trunchi de con este realizat cu mare măiestrie, iar coiful conic este împărțit în trei trepte.
Pictura contribuie, de asemenea, la valoarea deosebită a acestui monument. Pictura interioară datează din 1785, tribuna a fost adăugată în secolul al XIX-lea, iar pictura existentă a fost finalizată în 1834. Pictura originală este bine conservată în altar, nartex și, cu unele imperfecțiuni, în naos.
Decorația exterioară a bisericii conferă monumentului o frumusețe deosebită datorită bogăției și complexității sale, în timp ce decorația interioară a bisericii este complexă.
Satul Rogoz a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1488 (Rogos), facând parte din domeniul cetăţii Ciceului de pe Valea Someșului (județul Bistriţa Năsăud) apartinator lui Stefan cel Mare si altor domnitori ai Moldovei.
Biserica este situată în Țara Lăpușului, în valea râului Lăpuș, și a fost construită după invazia tătarilor din 1661, după cum scrie pe inscripția de la intrare: „de când au fost înrobiți de foc”. Tradiția construirii bisericii în 1663 de către comunitatea sătească pe locul vechii biserici a fost, desigur, păstrată de inscripția de la intrare, care nu este datată, dar care se poate corecta ușor în timp. Caracteristicile structurale datează din aceeași perioadă.
În anul 1785, a fost pictată de artiștii Radu Munteanu și Nicolae Mane; după cum spune următoarea inscripție de pe altar: „Din satul Mane, preotul Todor și preotul Vlășin Ioan, și a plătit acest slujitor al lui Dumnezeu, bărbatul Grigore și soția sa Ioana”. Inscripția din naos sună astfel: „Înălțarea de la biserică a lui Dumnezeu: „În iunie 1785, în 10 zile, s-a zugrăvit această sfântă biserică și s-a terminat în 11 zile, în septembrie”. Invazia tătară din 1717 este, de asemenea, menționată în naos, iar semnăturile artiștilor apar: „Veleat al tătarilor din 1717. Pictat de Munteanu Radu din Ungureni și Man Niculai din Poiana Porcului”.
În 1834, pe latura vestică a naosului a fost construită o tribună, al cărei parapet a fost repictat în același an, conform unei inscripții de pe marginea acestuia: „Acest pod a fost zugrăvit în anul Xs. 1834, fiul lui Bod(ea) Hrihorii”. În același timp, au fost modificate ferestrele naosului, iar tavanul nartexului și bolta naosului au fost repictate.
Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Desești, UNESCO
Cei mai mulți experți datează biserica de lemn „Sfânta Cuvioasă Paraschiva” de la Desești la 1770, aceasta fiind înscrisă pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1999. Picturile post-bizantine din secolul al XVIII-lea, tipice Maramureșului, acoperă încă pereții a trei încăperi și sunt asociate cu numele a doi mari artiști, Radu Munteanu și Alexandru Ponehalsa.
Biserica de lemn din Desești a fost supusă unor ample lucrări de restaurare în perioada 1996-1998, axate pe arhitectura generală și pe picturile murale, iar în 1999 a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Biserica datează de la jumătatea secolului al XVIII-lea (1770, de Titus Bud și Joby Patterson; 1780, de Alex Baboș). Inițial, a aparținut cultului greco-catolic, pentru ca mai târziu ortodocșii să preia lăcașul de cult.
Potrivit specialiștilor, biserica din Desești a fost construită cu zece ani înainte ca pictura interioară (parietal și iconostas) să fie finalizată, este perfect conservată și este un exemplu de pictură murală maramureșeană post-bizantină din secolul al XVIII-lea.
Pictorii bisericii (educați de nobilii maramureșeni) au fost Radu Munteanu și Gheorghe, alături de Alexandru Ponehalschi (artist polonez la origine, a cărui primă lucrare, înregistrată în 1751, a fost o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Bârsana).
Iconostasul bisericii din Desești este format din trei registre suprapuse, cu patru icoane împărătești (mobile) în partea inferioară. Scenele sunt următoarele: Răstignirea, Înmormântarea și Învierea au fost pictate pe tâmpla superioară. În cel de-al doilea registru, Dumnezeu Tatăl se află în centru, iar profeții apar pe flancuri. Scena lui Isus apare în mijlocul celui de-al treilea registru, cu apostolii de o parte și de alta a lui.
Biserica de la Desești, aflată în patrimoniul mondial UNESCO, are paisprezece icoane pictate în tempera pe suporturi de lemn. Icoana care îl înfățișează pe Iisus Pantocrator a fost pictată în secolul al XVII-lea, iar restul datează din același secol XVIII. Fecioara cu Pruncul și Iisus au fost pictate în 1752, conform inscripției de pe prima icoană, și făceau probabil parte din iconostasul vechii biserici.
Alexandru Ponehalschi a pictat icoanele reprezentând pe Iisus Pantocrator (15 mai 1778) și Fecioara cu Pruncul în 1778.
Se crede că Radu Munteanu (originar din Ungureni, Țara Lăpușului) a pictat aici patru icoane: Înălțarea lui Iisus, Botezul Domnului, Transfigurarea Domnului și Sfânta Paraschiva. Ocrotitoarea bisericii este icoana Sfintei Paraschiva (sfârșitul secolului al XVIII-lea).
Cupola naosului simbolizează cerul. Pe bolta bisericii au fost pictate Fecioara Maria care se roagă, Iisus Învățătorul și patru arhangheli – imagini mari din Vechiul Testament. Ciclul Patimilor cuprinde șaisprezece scene atribuite lui Radu Munteanu, iar chipurile martirilor (sfinți militari, pustnici și mărturisitori) de pe partea inferioară a pereților atrag atenția.
În pronaos (un loc de acces și rugăciune rezervat femeilor), se pot vedea scene din Judecata de Apoi – iadul (trei pereți i-au fost alocați). Biserica din Desești a fost reprezentată în picturile „Lenea”, „Moartea, ciuma și foametea”. Partea superioară a peretelui sudic este dominată de imaginea lui Moise care îi conduce pe păgâni la judecata lui Iisus. În pronaos, deasupra intrării, diametral opus lui Iisus Judecătorul, apare Fecioara Maria sub forma unei rugăciuni.
Biserica de lemn de la Desești face parte din categoria bisericilor mari de lemn, atât din punct de vedere al numărului de încăperi, cât și al sistemului de bolți din interior. Lemnul bisericii a fost tăiat în localitatea numită Valea Caselor, nu departe de biserică (Al. Baboș, Urmele…, p. 149).
În unele documente păstrate în arhiva DJC Maramureș se precizează că este din lemn de ulm (Traian Ursu, Scurt istoric, anii 70-80), în timp ce altele menționează doar „lemn tare” (Carte monument, 1962, Al. Cumpănașu).
În cadrul celui mai recent proiect de restaurare, arhitectul Niels Auner descrie sistemul de construcție al bisericii astfel:
A. Talpă de stejar 20×25 cm.
B. Pereții de închidere și pereții despărțitori sunt din lemn de stejar sculptat, susținuți de un sistem de blocuri, cu îmbinări în coadă de rândunică la colțuri și intersecții.
C. Bolta de deasupra naosului este semicilindrică, realizată din bârne de molid, susținută prin timpanele marginale;
D. Turnul clopotniță în formă de prismă dreptunghiulară este alcătuit dintr-un sistem de stâlpi, fixat în partea inferioară pe 2 perechi de schele încrucișate care se sprijină pe pereții pronaosului, iar în partea superioară pe 2 perechi de grinzi de contur, pe care se sprijină pe bolta turnului, deasupra căreia se fixează coifurile, respectiv căpriorii coifului şarpantei.
F. Șarpanta clădirii bisericii este realizată din ferme de molid sculptat, compuse din căpriori susținuți pe perimetru de coșuri fixate cu clești (capse), care asigură o bună rigiditate a sistemului. Volumul bisericii se caracterizează prin prezența unui tavan dublu, tipic pentru bisericile mari din Maramureș.
Dimensiuni: Ac: suprafață construită 91,43 mp.
Ac: suprafață utilă 78,47 mp.
h: Înălțimea exterioară a coamei 10,00 m.
H: Înălțimea turnului 18,85 m.
Pictura bisericii, ca și în cazul altor biserici din Maramureș, înfățișează scene din Vechiul și Noul Testament într-o paralelă moralizatoare. „Organizarea compozițională generală a picturii Desești se realizează prin divizarea suprafeței cu dungi cu motive florale, frunze și flori rotunde sau din familia lalelelor, desfășurate în meandru (… ) Atât scenele, cât și personajele din cadrul lor sunt mai degrabă juxtapuse decât compoziționale, efectul de unitate decurgând din ritmul decorativ reflectat în ansamblu (…) Figurile sunt cel mai adesea reprezentate din față, cu gesturi extrem de joase și stereotipuri; câteva imagini de profil sunt de fapt doar brațe și picioare, capul și corpul fiind vizibile din față. Personajele poartă haine rigide, care cad în falduri drepte, schițate, neanatomice, desenate cu negru și uneori accentuate cu alb pentru a crea o senzație de volum. (…) Costumele cele mai variate și mai pitorești apar la neamurile păcătoșilor din Judecata de Apoi: turcii și tătarii cu șaluri, tunici și pelerine, cu diferite tipuri de ișlice, germanii în costume închise cu brandenburguri și pălăriuțe cu borul mic, și, în sfârșit, „frânci” eleganți, în tunici scurte și pantaloni strâmți, cu pălării foarte înalte.” (Anca Bratu, Frescele Maramureșului, pp. 188-189).
Biserica Înălțării, UNESCO
Comunitatea Yasinya este bogată în monumente culturale și arhitecturale moștenite de la generațiile anterioare. Fiecare monument reflectă moștenirea, trecutul istoric și realizările noastre. Biserica Înălțării este un monument arhitectural de importanță națională, care a fost construit în 1824. Iconostasul a fost păstrat în interiorul bisericii încă de la construcția acesteia. În 2013, biserica a intrat în patrimoniul mondial UNESCO.
Biserica este formată din cinci părți cu pereți din lemn, cu aripi pătrate mai mici care se învecinează cu partea centrală mai mare pe toate laturile, părți în formă de cruce acoperite cu un acoperiș în două ape cu vârfuri conice la margini. Partea centrală a bisericii se transformă într-un octogon, acoperit cu un acoperiș octogonal în formă de șarpantă, cu un turn minuscul, cu coif dublu. Întreaga biserică este înfășurată în jurul unui coronament inferior larg, iar grinzile care ies din peretele de lemn formează consolele de susținere. Pornind de la nivelul coronamentului, clădirea este protejată de sus prin șindrilă verticală. Iconostasul bisericii a fost repictat și, pe baza elementelor sale structurale, se poate presupune că a fost creat înainte de construirea bisericii (în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea).
Biserica este una dintre cele mai perfecte biserici din lemn din întreaga regiune Hutsul. Există o oarecare magie în proporțiile părților laterale și centrale, în buștenii tăiați lin de cabinele de lemn, în acoperișurile de șindrilă și în micile luminatoare de deasupra acestora.
Biserica a Nașterii Sfintei Fecioare Maria, UNESCO
Potrivit legendei, actuala biserică a Nașterii Sfintei Fecioare Maria a fost construită pe banii haiducilor de Hryhorii Melnyk, care a trăit 114 ani și a fost îngropat chiar lângă biserică. Inscripția donatorului din fața intrării îl numește pe Hryhorii Semeniuk și „alți binefăcători” și indică două date: 1788 și 1808. Prima dată este în mod evident anul construcției bisericii, iar cea de-a doua, cu o specificație atât de detaliată, este probabil data decorării finale și a sfințirii sale. Istoricii locali Mykhailo Lasiychuk și Ivan Ludchak cred că construcția bisericii a început în 1756.
Biserica Sfântului Duh, UNESCO
Cea mai veche biserică de lemn care a supraviețuit în Ucraina, un monument de arhitectură populară și artă monumentală de importanță națională. Biserica Sfântului Duh din Rohatyn a fost construită probabil în prima jumătate a secolului al XVII-lea, deși este încă datată oficial la 1598 – această dată a fost găsită în interiorul bisericii pe peretele nordic al casei centrale de lemn (naos) și citită de către pastorul bisericii, părintele Ippolit Dzerovych, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Biserica a găzduit una dintre primele frății bisericești din Ucraina, care a finanțat crearea unui iconostas unic în stil baroc-renascentist datând din 1650 și unul dintre cele mai vechi trei iconostase care au supraviețuit în Ucraina. În secolul al XIX-lea, la Babynets a fost adăugat un turn clopotniță.