Muzeul Județean de Etnografie şi Artă Populară Maramureș și Muzeul Satului, Baia Mare

Muzeul de Etnografie și Artă Populară al Județului Baia Mare este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Maramureș. Muzeul este situat pe Dealul Florilor, într-o zonă pitorească a orașului, în apropierea centrului istoric. Instituția este formată din două locații: Muzeul Rural și Secția Pavilion, situată în fostul Teatru de Vară al orașului.

  În fața Secției Pavilion se află un ansamblu sculptural al celebrului sculptor Vida Geza, format din 12 coloane care înfățișează personaje din Maramureș și măști din mitologia locală, amintind de masacrul comis la 14 octombrie 1944 de către trupele horthyste în retragere.

Câmpul Tineretului oferă o zonă verde vastă, situată în imediata vecinătate a Parcului Municipal Regina Maria, un loc de recreere pentru cei care se bucură de plimbări lungi și relaxante.

Scurt istoric. În anul 1899, în Baia Mare a fost înființată Asociația Muzeului din Baia Mare, formată din intelectualitatea orașului, ai cărei membri au donat obiectele care au alcătuit primele colecții ale Muzeului din Baia Mare. Al Doilea Război Mondial a întrerupt activitatea muzeului, care a fost reluată în 1950, dar atunci s-a pus un accent deosebit pe departamentul de istorie. Abia în 1964 a fost aprobată secția de etnografie și artă populară.

Creșterea semnificativă a colecțiilor secției de etnografie, precum și valoarea deosebită a operelor, a fost recunoscută de mari experți în acest domeniu: Tancred Bănăţeanu, Boris Zderciuc, Silvia Zderciuc, Nicolae Ungureanu, Cornel Irimiei și Georgeta Stoica, a dus la organizarea unui muzeu etnografic cu un fost pavilion. În acest scop, a fost obținută clădirea Teatrului de Vară, care se afla atunci în stare de degradare profundă, iar ulterior a fost supusă unor reparații și reamenajări importante pentru a găzdui atât expoziția, cât și depozitele departamentului. Nu s-a renunțat la ideea de a păstra spațiul pentru spectacole: o scenă și un amfiteatru cu o capacitate de aproximativ 800 de locuri.

La 1 iulie 1978, s-a deschis prima expoziție din pavilionul principal al Departamentului de Etnografie și Artă Populară. Această expoziție a fost păstrată până în 2007, când a fost deschisă o nouă expoziție principală: Lemnul în comunitățile tradiționale de la leagăn la mormânt.

La 15 august 1985, după eforturi îndelungate ale experților din industrie și ale autorităților locale, a fost inaugurată o secțiune în aer liber, Muzeul Satului. Monumentele de arhitectură populară reprezintă patru regiuni etnografice ale județului: Maramureșul istoric, Chioar, Lăpuș și Codru. 

De asemenea, muzeul a încercat să prezinte tipurile de gospodării în funcție de ocupația principală a locuitorilor din zona de proveniență. Astfel, avem ferme din regiunea Lăpușului, podgorii din subzona Baia Mare, pomicultori din regiunea Maramureșului etc. Nu au fost lăsate deoparte nici structurile tehnice, cum ar fi roțile de apă, țevile, vârtelnițele și morile de apă.

Muzeul a fost amenajat în jurul unei biserici de lemn provenind din satul Chechiș (comuna Dumbrăviţa), o zonă care a aparținut domeniului Baia Mare (cf. documente din 1566). Biserica se află pe acest amplasament (Dealul Florilor – Baia Mare) din 1939 și datează din 1630.

Muzeul Județean de Artă "Centrul Artistic Mare"

Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» este o instituție de cultură situată în Centrul Vechi al orașului Baia Mare, pe str. 1 Mai, nr. 8. Clădirea în care funcționează muzeul a fost construită în anul 1748 și este monument istoric de importanță națională. Deși văzută din exterior aceasta poate părea destul de neimpresionantă din punct de vedere arhitectural, în interiorul său vizitatorii vor fi plăcut surprinși de tavanele boltite din sălile de la parter, de ornamentele de tip art nouveau existente pe tavanele sălilor înalte de la etaj, precum și de sobele realizate în stilul Rococo. De asemenea, edificiul care adăpostește în prezent expozițiile muzeului se remarcă prin istoricul său. Subsolul și parterul clădirii au fost construite în timpul Imperiului Habsburgic, cu scopul de a servi ca depozit de sare și sediu al Oficiului Salinelor. După circa 100 de ani, aceasta a fost reamenajată și transformată în sediu de bancă, iar de la începutul anilor 1900 a devenit casa particulară a avocatului dr. Teofil Dragoș. Fiind o personalitate importantă în comunitate din punct de vedere politic și social (pe lângă profesia de avocat, Teofil Dragoș a fost și preşedinte al P.N.L. Satu Mare, prefect, deputat, președinte al Institutului de Credit și Economii „Aurora” din Baia Mare și președinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Satu Mare) și dispunând de resursele financiare necesare, Teofil Dragoș a recurs la extinderea clădirii prin supraetajare. După moartea sa, survenită în anul 1934, imobilul a fost donat Consiliului Orășenesc, iar din anul 1954 a fost dat în administrare Muzeului Județean Maramureș. Ulterior, în clădire și-a desfășurat activitatea secția de artă a muzeului, care din septembrie 2006 a fost reorganizată sub forma Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare».

Acest muzeu se distinge la nivel național prin faptul că este singura instituție axată exclusiv pe colecționarea, tezaurizarea  și valorificarea expozițională a lucrărilor de artă create de artiști băimăreni, precum și de artiști care au activat la Baia Mare, deși s-au născut sau au fost formați profesional în alte spații culturale din țară și din străinătate. 

Bazele mișcării artistice de la Baia Mare au fost puse în perioada 1896-1901 de către Simon Hollósy și un grup de pictori băimăreni, respectiv Béla Iványi Grünwald, Thorma János, Réty István și Károly Ferenczy. Hollósy Simon, originar din Sighetu-Marmației, și-a desăvârșit pregătirea profesională la Academia Regală de Arte Plastice din München, unde ulterior a ajuns să fie recunoscut „drept un talent de prim rang”. Înainte de împlinirea vârstei de 30 de ani, a devenit maestru în arte plastice pentru elevi din întreaga lume și a înființat la München o școală particulară de pictură foarte apreciată la nivel internațional. Ca urmare a acestui succes răsunător și a originilor sale maramureșene, oficialitățile din Baia Mare i-au adresat invitația de a veni să lucreze împreună cu elevii săi pe meleagurile natale. Acest context a fost considerat de către Hollósy ca fiind o oportunitate excelentă prin care putea să depășească limitele picturii realizate în atelier, fapt pentru care a acceptat invitația primarului Thurman Oliver și, în mai 1896, și-a adus de la München la Baia Mare primul grup de elevi.

Timp de șase ani, respectiv până în 1901, Hollósy a continuat să vină împreună cu elevii săi la Baia Mare pe perioada verii. Astfel, în acest interval de timp, peste 400 de artiști din diverse țări europene, dar și din America de Nord, Australia și India, au creat la Baia Mare sub îndrumarea lui Hollósy. Caracterul cosmopolit al acestor grupuri de artiști, corelat cu studiile academice și profesionale pe care mulți dintre ei le-au urmat în cadrul altor centre, precum cel de la München, Budapesta, București și Paris, au făcut ca activitățile artistice desfășurate la Baia Mare să fie puternic influențate de ideile și modelele estetice existente la nivel internațional. Aceste influențe s-au reflectat în multitudinea de curente stilistice existente în arta băimăreană, începând de la realismul plein air-ist specific primelor creații, și până la postmodernismul ce caracterizează arta contemporană.

După anul 1901, activitatea pedagogică în domeniul artistic a continuat la Baia Mare sub diverse forme și denumiri (Școala Liberă de Pictură, Școala de Arte Frumoase, Școala Liberă de Arte Frumoase etc.), ceea ce a făcut ca de-a lungul timpului în oraș să-și desfășoare activitatea de creație peste 3.500 de artiști din Europa și nu numai. Relieful, cadrul natural și peisajele superbe din Baia Mare și împrejurimi au reprezentat factori importanți de atracție ai artiștilor în această zonă, influențându-le semnificativ creația. Din acest motiv, Baia Mare, intitulat și „orașul pictorilor”, a ajuns să dețină una din puținele colonii artistice europene care au funcționat neîntrerupt, începând din secolul al XIX-lea și până în prezent.   

În acest context, patrimoniul cultural al Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» a crescut progresiv de-a lungul timpului, în prezent acesta însumând peste 6.790 de bunuri culturale, împărțite în următoarele colecții: pictură, grafică, sculptură, artă decorativă, fotografii de artă și fond documentar. Dintre acestea, vizitatorii pot admira în expoziția permanentă a muzeului, intitulată „Centrul Artistic Baia Mare. Repere europene între tradiții și inovații”, o selecție de 350 de lucrări, expuse în 11 săli. Expoziția prezintă o sinteză cronologică a creației artistice realizate la Baia Mare, începând din anul 1896 și până în prezent, fiind organizată problematic, tematic și cronologic. 

Programul de funcționare al muzeului este de marți până duminică, între orele 10:00 – 17:00.

Colonia Pictorilor, Baia Mare

„Colonia Pictorilor” este amplasată pe un teren în suprafaţă de 13.417mp, aşezământul fiind format din spaţii de creaţie organizate în 5 corpuri de clădire construite în anii 1900 – 1911 – 1920- 1968 precum şi o clădire contemporană proiectată şi construită în anul 2012, denumită Punct de documentare şi comunicare vizuală. Se află pe Lista monumentelor istorice din 2010 la poziţia 194, înscris cu codul MM-II-a-A-04494.

Acest aşezământ artistic a fost fondat în 1898, la iniţiativa pictorului şi pedagogului maramureşean Simon Hollosy ( 1857-1918), prin Hotărârea Primăriei oraşului Baia Mare 27 martie 1898, ’’pentru instituirea unei colonii de pictură permanente la Baia Mare.’’ Atunci, municipalitatea, reprezentată de primarul Oliver Thurmann, a decis construirea unui număr de 8 ateliere, câte unul pentru fiecare din semnatarii scrisorii adresate Consiliului oraşului Baia Mare: Hollosy Simon, Károly Ferenczi, Bela Grünwald, János Thorma, István Réti, Oszkár Glatz, Csók István, Horthy Béla. Demersul nu a fost finalizat imediat, în evoluţia edilitară existând mai multe etape, fiecare dintre acestea concretizându-se prin anumite construcţii care alcătuiesc astăzi patrimoniul a ceea ce se numeşte Colonia Pictorilor Baia Mare. 

Astfel, în anul 1900 s-a finalizat clădirea care adăpostea 2 ateliere, pe un teren mlăştinos de pe malul râului Săsar, proprietate a oraşului, zona nefiind sistematizată la acea dată. Atelierele au fost închiriate de Consiliul oraşului lui István Réti şi Bela Grünwald,. În anii 1910 şi 1911, în aceeaşi zonă, municipalitatea construieşte 2 noi imobile, în baza proiectelor arhitecţilor maghiari Balint şi Jambor. Cele 2 clădiri (o Şcoală de pictură şi un corp de clădire cu ateliere) au fost finalizate în primăvara anului 1911 Clădirea şcolii era compusă dintr-o sală de expoziţii, iluminată din partea superioară printr-un acoperiş din sticlă (8×14 m) şi din 2 ateliere. Cealaltă clădire, cu parter şi etaj, cuprindea 4 ateliere, câte o cameră şi dependinţe. În acelaşi an s-a oficializat din punct de vedere juridic existenţa Şcolii şi coloniei de la Baia Mare, prin înfiinţarea Societăţii Pictorilor Băimăreni.

O altă etapă în evoluţia zestrei edilitare a coloniei s-a derulat după anul 1968, când au fost proiectate şi s-au construit 2 noi corpuri de clădire (P şi P+1), cu 6 ateliere de creaţie pentru Galeriile de Artă ale Fondului Plastic Baia Mare.

Vreme de un secol, aici au activat, temporar sau permanent peste 3000 de artişti plastici din Anglia, Austria, Cehia, Croaţia, Elveţia, Franţa, Germania, India, Italia, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Rusia, SUA, Slovacia, Spania, Suedia, Ucraina, Ungaria, Yugoslavia. Într-o cronologie propusă de dr. Tiberiu Alexa (1993), directorul Muzeului Judeţean de Artă din Baia Mare, Centrul Artistic Baia Mare a parcurs trei etape distincte: faza afirmării (1896-1918),  faza dezvoltării (1919-1950) şi  faza diversificării (1951-prezent), marcând apariţia unor noi forme instituţionale, dar şi prezenţa actelor şi faptelor istorice petrecute în acest  domeniul al artelor plastice. Astfel, organisme specializate au acoperit , de-a lungul timpului, toate domeniile specifice ale vieţii artistice: învăţământul, producţia artistică propriu-zisă, circulaţia şi consumul public, practicile de achiziţionare şi colecţionare dar şi cercetarea ştiinţifică şi valorificarea patrimoniului artistic istorizat. (dr. Tiberiu Alexa)

Prin proiectul de reabilitare desfășurat în perioada cuprinsă între 2015-2017, Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor propune azi o multifuncționalitate a spațiilor astfel încât ele să poată găzdui cursuri și activități de creație, conferințe, activități culturale actuale de amploare. O parte din cele 28 de rezidențe pentru artiști fac parte dint-un proiect de schimburi în cadrul căruia spațiul Coloniei Pictorilor se va dinamiza și va recăpăta dimensiunea europeană. Prin sistematizarea pe verticală a spațiului exterior, foarte generos și cu o vegetație păstrată foarte bine pentru zona centrală a orașului se pune în valoare contrastul dintre cele 6 edificii din incintă și elementul natural cu aspect de parc. Funcțiunea de galerie de artă este optimizată, spațiu imperios necesar pentru un centru artistic cu o asemenea istorie.

Acest sit cultural reprezintă comunitatea, ce se identifică şi participă pentru definirea lui. Altfel spus, Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor devine un dispozitiv puternic prin care breasla artistică băimăreană produce şi scoate la vedere identitatea proprie. Acest spaţiu astfel gândit şi creat este pe de o parte o oglindă a breslei artistice, un loc de ospitalitate, o interfaţă, permiţând turiştilor să cunoască acest specific local cu caracter internaţional. Prin tot ceea ce este, acest loc va comunica legat de unicitatea lui.

Finanțarea acestui proiect a fost asigurată integral din bugetul local al Municipiului Baia Mare, în valoare de aproximativ 3.200.000 euro. Municipiul Baia Mare a recuperat investiţia realizată de la bugetul local, graţie proiectului de finanţare Regio, „Valorizarea patrimoniului cultural, prin restaurarea şi reabilitarea Coloniei Pictorilor” prin contribuţia Uniunii Europene prin contractul de finanţare nr. 3466 / 11.12.2018.

Parcul Folcloric ”Huțul Land”

Etnoparcul Hutsul Land de pe teritoriul stațiunii de schi și SPA Bukovel este un loc original, unde au fost aduse, dezmembrate cu grijă și mutate, casele de lemn unde au trăit reprezentanți ai diferitelor grupuri etnice din Carpați: Hutsuls, Boyky, Lemky. Există, de asemenea, un muzeu în aer liber, precum și animale domestice și sălbatice, păsări de curte, în țarcuri spațioase, poduri suspendate, zone foto și workshopuri, un cineclub carpatin și diverse atracții.

Institutul Kosiv de Arte Aplicate și Decorative al Academiei Naționale de Arte din Lviv

Școala de Artă din Kosiv este o instituție regională de învățământ superior de top, care și-a sărbătorit cea de-a 140-a aniversare și care are o mare importanță pentru dezvoltarea culturii și a artei nu numai în regiunea Carpaților, ci și în întreaga Ucraină. Institutul și Colegiul de Arte Decorative și Aplicate îndeplinesc o sarcină națională importantă – de a păstra și de a da un sunet modern meșteșugurilor populare, de a dezvolta tradiția prin sinteza culturii și a vieții din regiunea Hutsul, un teritoriu artistic protejat care necesită nu doar un studiu detaliat, ci și o îmbogățire prin conștientizarea și perceperea trecutului. Absolvenții instituției sunt resursa de personal artistic pentru centrele de arte și meșteșuguri populare pe cale de dispariție și sunt purtătorii culturii tradiționale ucrainene și ai viitorului acesteia.

Muzeul Național Yosafat Kobrynskyi de Artă Populară din Huţulșcina și Pocuția

De-a lungul istoriei sale de aproape un secol, Muzeul Național Kobrynsky de Artă Populară din Hutsulshchyna și Pokuttya a devenit o instituție culturală importantă pentru cercetarea, conservarea și promovarea culturii populare și a patrimoniului artistic din regiunea Carpaților.

 A fost fondat în 1926 la inițiativa lui Volodymyr Kobrynskyi ca primul muzeu popular ucrainean din Galiția. Se află în fosta Casă a Poporului, construită pe cheltuiala comunității ucrainene din oraș (1895-1902) cu participarea activă a preotului greco-catolic, paroh din satul Myshyn, Josaphat Kobrynskyi. Muzeul a fost deschis pentru public la 31 decembrie 1934. 

Colecția muzeului cuprinde aproximativ 50.000 de obiecte care datează din secolele XVII – XXI, însă unele exponate datează din mileniul IV î.Hr. și reprezintă cultura agricolă cunoscută în știința arheologică și istorică sub numele de Trypillian. Colecția muzeului este cea mai mare și cea mai completă colecție de artă populară Hutsul din lume și atrage anual 300.000 de vizitatori din peste 70 de țări.

În 18 săli de expoziție sunt prezentate toate tipurile de artă populară tradițională a hutsulilor și pokutienilor: prelucrarea artistică a lemnului, prelucrarea metalului și a pielii, olăritul, țesutul decorativ, țesutul covoarelor, broderia, îmbrăcămintea și bijuteriile. Pe lângă cultura populară tradițională, muzeul are o expoziție permanentă de artă sacră și artă plastică, un departament de mobilier tradițional din Carpați și o reconstituire a exteriorului unei locuințe huțule și a curții unei colibe-grajdie. Expoziția muzeului este completată de o cameră memorială recreată a faimoasei personalități publice și politice, scriitorul Andriy Tchaikovsky, a cărui moștenire politică și literară a fost interzisă în perioada sovietică.

Muzeul a primit statutul național în 2009 printr-un decret prezidențial pentru unicitatea colecțiilor deținute și conservate sub regimuri totalitare și pentru recunoașterea internațională. 

Muzeul Național are patru filiale: Muzeul de pictură a ouălor de Paște, Muzeul de artă și viață populară a huțulilor din Kosiv, Muzeul de etnografie și ecologie a regiunii carpatice din Yaremche și Muzeul familiei Shukhevych-Estate din satul Tyshkivtsi, districtul Horodenka.

Filiala: Muzeul Ouălor de Paște (Pysanka).
Adresa: Strada Chornovola, nr. 43b,  Kolomyia, regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina
Telefon: +380343347513
Email: pysanka@hutsul.museum
Website: https://pysanka.museum
Social networks: https://www.facebook.com/profile.php?id=100069078320931

Singurul muzeu de pictură pe ouă de Paște din lume, o filială a Muzeului Național de Artă Populară Y. Kobrynskyi din Hutsulshchyna și Pokuttya, a fost deschis la 24 octombrie 1987 în incinta Bisericii Buna Vestire, un monument arhitectural de la sfârșitul secolului al XVI-lea (1587). În anul 2000, o clădire originală sub forma unui ou de pysanka de peste 13 metri înălțime a fost construită special pentru muzeu, iar Muzeul Pysanka a devenit el însuși o carte de vizită a orașului și a regiunii, fiind vizitat anual de aproximativ o sută de mii de turiști din Ucraina și din peste 70 de țări. Turiștii sunt atrași atât de clădirea originală, cât și de oportunitatea de a vedea o varietate de capodopere originale în miniatură. Expoziția muzeului include aproximativ trei mii de exponate unice: pysankas, malyovankas, driapankas create pe cochilii de găină, gâscă, struț sau prepeliță, precum și ouă decorative decorate cu diverse tehnici. În total, colecția muzeului include peste 12.000 de piese. O parte semnificativă a colecției aparține ouălor de Paște din regiunile Hutsul și Pokuttya, unde tradiția străveche de fabricare a ouălor de Paște a fost neîntreruptă și pe baza căreia s-a format colecția muzeului. Prin urmare, este simbolic faptul că renovarea și modernizarea expoziției a început cu sala în care acestea sunt prezentate. Datorită proiectului susținut de Fundația Culturală Ucraineană, echipamentul și iluminatul expoziției au fost complet reînnoite, a fost creată o instalație video și compoziții tridimensionale din vitralii, care sporesc percepția emoțională a expoziției, făcând-o mai accesibilă pentru persoanele cu deficiențe de vedere și de auz și, în general, mai interesantă pentru vizitatorii de toate vârstele. Colecția include ouă de Paște din toate regiunile istorice și etnografice ale Ucrainei și din peste treizeci de țări ale lumii în care ucrainenii au răspândit arta ouălor de Paște sau au păstrat tradițiile locale de decorare a ouălor ca simbol al nașterii lumii și al vieții. Ouăle decorative realizate din pietre semiprețioase sau decorate cu diverse tehnici provin din India, Turcia, China, Israel, ouă aurite din Egipt, monede de argint ouă de Paște din Canada, ouă de Paște, ouă decorative din Polonia, România, Slovacia, Croația, Ungaria, Cehia, Germania, Franța…

Cel mai vechi ou din colecția noastră, dar și din Ucraina, este un ou de Paște vechi de 500 de ani, pictat cu coloranți naturali pe un ou de gâscă, care a fost găsit în Lviv în timpul unor săpături arheologice. Muzeul de pictură a ouălor de Paște este nominalizat în cadrul campaniei naționale a celor 7 minuni ale Ucrainei (locul 8), a fost recunoscut pentru ratingul său turistic ridicat de către cel mai cunoscut site de turism din lume TRIPADVISOR și a fost recunoscut la nivel de stat ca un magnet turistic al regiunii Prykarpattia. În 2018, elementul „Tradiția ouălor de Paște din Huțulești” a fost inclus în Lista națională a elementelor patrimoniului cultural imaterial al Ucrainei, care a fost înaintată de Muzeul de pictură al ouălor de Paște Consiliului de experți al Ministerului Culturii din Ucraina. Pe tot parcursul anului, muzeul găzduiește cursuri de instruire în domeniul picturii ouălor de Paște și al altor forme de artă, la care se poate participa prin aranjament prealabil, precum și expoziții de diferite genuri. Muzeul de pictură al ouălor de Paște a dat un impuls lansării Festivalului anual de folclor din toată Ucraina „Pysanka” din Kolomyia, care are loc, de obicei, în Duminica Floriilor și care reunește timp de două zile pictori de ouă de Paște, cercetători ai artei populare și artiști din toată Ucraina și din multe țări ale lumii.

Filiala: Muzeul din Kosiv de Artă Populară și Viață Rurală din Regiunea Huțul.
Adresa: Strada Nezalezhnosti nr. 55, Kosiv, regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina
Telefon: +380347821643, +380968469984
Email: kosivmuzeum@gmail.com
Social networks: https://www.facebook.com/kosivmuseum

Muzeul este situat în centrul orașului, în Piața Independenței. Clădirea este cunoscută la nivel local sub numele de Zidul Rabinului. Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, a aparținut comunității evreiești și a servit drept reședință pentru un rabin. Clădirea atrage atenția cu formele sale arhitecturale clasice și este un monument de arhitectură și planificare urbană de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Colecția muzeului include aproximativ 6 mii de obiecte. Ea se bazează pe colecția de opere de artă hutule, cunoscută odinioară, a cuplului Yevhen și Zoia Sahaidachnyi, care s-au stabilit în Kosiv după cel de-al Doilea Război Mondial. Yevhen Sahaidachnyi a fost un artist ucrainean, decorator de teatru, sculptor, profesor, etnograf și colecționar. 

O vizită la muzeu începe cu un tur al sălilor de expoziție, unde expozițiile de artă contemporană se schimbă în fiecare lună. Pictori, graficieni, sculptori, fotografi, designeri, colecționari și maeștri de artă decorativă din diferite părți ale Ucrainei își prezintă aici lucrările.

Expoziția permanentă a Muzeului Kosiv de Hutsulshchyna cuprinde peste 700 de exponate unice. Acestea sunt adăpostite în patru săli tematice spațioase: „Costumele și viața huțulilor”, „Ceramica”, „Prelucrarea artistică a lemnului” și „Textile”.  Majoritatea exponatelor datează din secolul al XIX-lea și din prima jumătate a secolului al XX-lea. Perlele colecției sunt operele corifeilor artei populare Hutsul: Oleksa Bakhmatyuk, Yurii Shkribliak, Vasyl Devdiuk și mulți alții. Cunoașterea artefactelor din muzeu dezvăluie valoarea istorică și continuitatea tradițiilor meșterilor populari huțuli care există în districtul Kosiv până în zilele noastre.

Punctul culminant al muzeului este o expoziție interactivă unică dedicată istoriei ceramicii pictate din Kosiv. Vizitatorii pot interacționa în mod activ cu elementele sale: pot explora, atinge, viziona videoclipuri, se pot uita în sertare și sicrie și pot îndeplini diverse sarcini de joc. Sala este dotată cu vitrine de design pentru artefactele ceramice din colecția muzeului. Produsele originale ale lui Oleksa Bakhmatyuk, Pavlyna Tsvilyk și ale altor olari celebri sunt expuse alături de fotografii istorice și texte interesante.

O altă inovație a expoziției este accesibilitatea acesteia pentru vizitatorii nevăzători. Aceasta este singura expoziție permanentă de ceramică din Ucraina care este parțial adaptată pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

Astăzi, Muzeul Kosiv din Hutsulshchyna este unul dintre cele mai populare centre culturale de agrement din zonă: personalul muzeului organizează în mod regulat expoziții, evenimente artistice, cursuri de măiestrie, activități interactive pentru copii și căutări. De cincizeci de ani la rând, instituția reunește maeștri ai artei populare, etnografi entuziaști și cunoscători ai istoriei și culturii huțulești.

Filiala: Muzeul de Etnografie și Ecologie din Regiunea Carpaților din Yaremche
Adresa: Strada  Svobody, nr 269, Yaremche, regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina 
Telefon: +380343422208,  +380984407644
Email: yar.museum@gmail.com
Social networks: https://www.facebook.com/profile.php?id=100076014465497

Într-o parte pitorească a Carpaților, nu departe de poalele Hoverlei, unde se nasc apele râului Prut care curge repede, se află frumosul oraș Yaremche. Astăzi, este unul dintre cele mai mari centre turistice, cu o serie de hoteluri, case de vacanță, complexe de divertisment și târguri de artă. Acest lucru a fost facilitat de cercetarea științifică a regiunii, care a căpătat tot mai multă publicitate începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Expozițiile industriale și etnografice au jucat un rol important în popularizarea regiunii, una dintre primele dintre acestea fiind expoziția economică și industrială din Kolomyia din 1880. Aici, pentru prima dată, artiștii populari din regiune și-au prezentat lucrările: sculptorul Andrii Tymchuk din Dora, meșteșugarii de brodeii Yevdokiia Orfeniuk din Mykulychyn și Hanna Mysiuk din Yamna, precum și bijuteriile cu mărgele pentru femei ale Mariei Filiak din Mykulychyn. Ulterior, în secolul al XX-lea, lucrările maeștrilor huțuli au fost prezentate la expoziția de carte și presă organizată la Vorokhta în 1938. Această popularizare a culturii tradiționale hutsul a fost imboldul pentru formarea colecției private a lui Hilovskyi din Yaremche, care includea peste 700 de piese de artă și obiecte de uz casnic ale hutsulilor. Astfel, în anii 1930, a fost înființat primul muzeu din Yaremche, iar la începutul anilor 1960 a început crearea muzeului de istorie locală, care a fost deschis în 1963.

Scopul acestui muzeu este de a demonstra sistemul tradițional de susținere a vieții grupului etnic din Carpați în condițiile naturale și socio-culturale ale habitatului lor, utilizarea mediului natural de către grupul etnic, tradițiile de gestionare rațională a naturii, modelele de formare și funcționare a etno- și ecosistemelor, precum și prezentarea tuturor tipurilor de artă populară tradițională a locuitorilor din regiunea Carpaților.

În ultimii ani, Muzeul Yaremche a devenit un centru cultural și artistic pentru comunitatea și oaspeții orașului, unde toți artiștii talentați, atât din țară, cât și din străinătate, pot primi rezidențe, unde toată lumea își poate împărtăși arta și poate găsi oameni care gândesc la fel

Muzeul de Artă din Prycarpattia

Muzeul de Artă din Prykarpattia este o bogată comoară de artă populară și de artă plastică din regiune. În prezent, colecția muzeului, care numără 15.000 de piese, include monumente unice de iconografie Galițiană și sculptură barocă, inclusiv 5 sculpturi de Pinsel; lucrări ale clasicilor picturii ucrainene occidentale – Kornil Ustianovici, Ivan Trush, Iaroslav Pstrak, Julian Pankevych, Oleksa Novakivskyi, Osyp Sorokhtei și Olena Kulchytska; lucrări ale artiștilor ucraineni din a doua jumătate a secolului XX, precum și lucrări ale maeștrilor polonezi, austrieci, germani și italieni din secolele al XVII-lea și al XIX-lea. Cele mai valoroase exponate din colecția muzeului sunt expuse în sala de expoziții a muzeului. Aceasta prezintă iconografie din regiune datând din secolele XV-XIX, lucrări plastice baroce de Johann Gaspar Kohlert, John Georg Pinsel, Matthias Poleiowski, Dionysus Stanetti, picturi ale Federico Barocci, Guido Reni, Francesco Trevisani, Michaela Scotti. O parte semnificativă a colecției muzeului este formată din lucrări de artă populară, în special lucrări de artă ale maeștrilor din regiunile Hutsul, Pokuttya, Boikivshchyna și Opillya.

Galeria Fortăreței "Bastion"

Galeria Cetății Bastion a fost mult timp un loc preferat de mulți locuitori din Ivano-Frankivsk pentru a se relaxa și a se bucura de cumpărături. Vizitatorii din alte orașe și chiar din alte țări vin adesea aici. Galeria a fost deschisă în 2012, iar proiectul său a fost elaborat de arhitecți renumiți. În munca lor, aceștia au subliniat marea importanță istorică a monumentului unic care face parte din galerie, și anume rămășițele vechii cetăți ale orașului. Galeria Bastion Fortress are magazine care vând suveniruri, îmbrăcăminte și accesorii, precum și obiecte de artizanat și jucării și suveniruri realizate manual. De asemenea, puteți vedea o varietate de atracții turistice care sunt de interes atât pentru locuitorii, cât și pentru vizitatorii din Ivano-Frankivsk.

Stema lui Stanislaviv

Oaspeții galeriei sunt nerăbdători să facă poze pe peretele cu stema veche a orașului, iar aici se organizează adesea prezentări și întâlniri creative. Cu toate acestea, nu toată lumea știe cât de veche este istoria sa. În 1663, regele polonez Jan Kazimierz a emis un privilegiu care confirma acordarea drepturilor Magdeburgului către Stanislaviv și permitea utilizarea stemei orașului. Această stemă s-a schimbat de multe ori, când vine vorba de anumite detalii ale imaginii sale. Cu toate acestea, aspectul său original era exact așa: o poartă de cetate cu trei turnuri poate fi văzută pe un câmp roșu. Crucea de argint a lui Pyliav este plasată pe un fundal albastru în interiorul porții, iar întreaga compoziție este situată pe un deal verde. 

 Putem vedea imaginea stemei orașului pe sigiliile vechi ale orașului. Se crede că cel mai vechi sigiliu al orașului Stanislaviv datează din 1670. Acesta avea o inscripție în latină: „Sigillum civitatas Stanislavoviensi” (sigiliul orașului Stanislaviv). În secolul al XVII-lea, astfel de sigilii erau folosite pentru a aproba diverse documente în magistratura orașului.

Macheta primăriei

Din 2014, macheta celei de-a doua primării, construită în 1695, este expusă în Galeria Cetății Bastionului. Avea un plan cruciform, nouă etaje și un turn cu o cupolă. La nivelul celui de-al cincilea etaj se afla un ceas cu patru cadrane, iar la etajele al doilea și al treilea se desfășurau ședințele magistratului și ale tribunalului. Parterul era închiriat comercianților care își deschideau acolo magazine. Subsolul a fost folosit ca închisoare, unde erau ținuți infractorii și opryshky. Primăria a fost grav avariată în timpul incendiului de la Marmulade din 1868, iar din ea a rămas doar un schelet ars. Macheta a fost realizată de sculptorii Dmytro și Taras Pylyponiuk din districtul Bohorodchany și a devenit prima din cadrul proiectului Orașul în miniatură inițiat de Oleh Zaritskyi.

Schițe ale Cetății Stanislav

În piața Galeriei Cetății Bastionului, pavaje colorate conturează contururile fortăreței orașului datând din anii 1680. Prima versiune a Fortăreței Stanislaviv era hexagonală și întruchipa ideea unui oraș stelar. Acest sistem a fost dezvoltat de arhitectul italian Vincenzo Scamozzi și a fost considerat cel mai progresist în materie de fortificații la acea vreme. Principiile acestui sistem au fost folosite în proiectul său de către „părintele” Cetății Stanislaviv, arhitectul François Corassini. Din ordinul lui Andriy Potocki, cetatea a fost reconstruită în 1679-1682, cu construirea unei reședințe a magnatului, care a fost protejată de două bastioane noi. Construcția castelului și dezvoltarea fortăreței au fost realizate de un alt arhitect, francezul Charles Benoit.  Contururile iluminate ale cetății orașului pot fi văzute și la standul situat în interiorul galeriei. 

Ferestrele cu vedere spre cazemate

Vizitând cafeneaua Milk&Pink, oaspeții galeriei au ocazia nu numai să bea o cafea delicioasă și să savureze un desert delicios, ci și să vadă rămășițele casematelor cetății. 

Aceste adăposturi din cărămidă erau situate în interiorul fortăreței de-a lungul zidurilor interioare și erau folosite ca depozit pentru muniție și diverse provizii. Ele erau acoperite de sus cu un strat gros de pământ. Este interesant faptul că, pe atunci, cărămizile erau făcute manual, netezite deasupra cu degetele, motiv pentru care erau numite „palchatka”. Pe partea de sus a unor astfel de cărămizi, există întotdeauna mai multe urme de degete sau șanțuri. Meșterul umplea matrița de lemn cu lut, apoi își trecea degetele pe deasupra și curăța tot excesul. De fiecare dată au fost lăsate urme diferite, astfel încât este imposibil să întâlnești două cărămizi identice din aceeași perioadă.

Descoperirea zidăriei autentice

Pe ambele părți ale intrării dinspre strada Huzara, putem vedea două „ferestre” în cărămida care căptușește pereții. Arhitecții le numesc „deschideri de zidărie autentică”. Acestea au rolul de a permite tuturor să știe cum arăta zidăria antică. Zidurile cetății au fost construite din calcar alb, cioplit grosier. Istoria construcțiilor din această piatră datează de mai bine de un mileniu, de exemplu, piramidele egiptene au fost construite din blocuri de calcar. O parte semnificativă a castelelor medievale din Europa era, de asemenea, formată din calcar, deoarece era ușor de extras și prelucrat. Chiar și atunci, acest material de construcție era considerat bun pentru sănătate, deoarece „respiră” și, prin urmare, clădirile sunt lipsite de mucegai și de umiditate excesivă. Se crede că zidurile de piatră ale cetății au fost zidite pentru prima dată în anii 1690.

Ghiulele de tun

În dreapta intrării în galerie dinspre strada Huzara se află un alt exponat interesant – o ghiulea antică. Acesta a fost găsit și prezentat galeriei de către istoricul local Ivan Bondarev. Ghiuleaua este montată pe un suport metalic, iar sub ea se află o plăcuță cu simbolurile „MDCLXXVI”, adică „1676” în cifre romane. Există presupunerea că acest mic suvenir datează de la „primul botez” al Cetății Stanislaviv în 1676, când a fost asediată de trupele turcești conduse de Ibrahim Pașa, supranumit Șahitan. O armată turcească de mii de oameni a petrecut câteva săptămâni în apropierea Stanislavivului, dar nu a reușit să captureze orașul. Turcii dezamăgiți s-au deplasat spre nord, arzând Halych în drumul lor. Interesant este faptul că, în acele vremuri, greutatea unei ghiulele era folosită pentru a determina calibrul unui tun. Greutatea era calculată în lire, iar lira poloneză era de 405 grame. Tunurile de 12 și 8 lire erau considerate de calibru mare, dar se foloseau și tunuri mai mici – trei sau chiar o livră și jumătate. 

Sculpturi forjate

În 2003, Ivano-Frankivsk a găzduit primul Festival al fierarilor, care a avut loc cu ocazia Zilei orașului. Atunci s-a născut tradiția de a „crea o capodoperă”, un efort colectiv al tuturor participanților la festival. Pe atunci, fierarii locali făceau patru picioare pentru masă, iar oaspeții făceau cuiele care țineau împreună blatul mesei. Rezultatul s-a numit Masa Prieteniei Fierarilor. Acum, această masă poate fi văzută în Galeria Cetății Bastionului. În general, aici sunt expuse multe lucrări ale fierarilor artiști, printre care sculpturile Flamingo, Camera foto, Flori, Giruetă și altele.

Expoziții de artă

Galeria Bastion Fortress găzduiește, de asemenea, expoziții de artă ale artiștilor din Ivano-Frankivsk și din întreaga Ucraină. Aceste expoziții sunt foarte diverse, iar scopul lor principal este de a evoca o reacție din partea privitorului și de a nu-l lăsa indiferent. În diferite perioade, aici au fost organizate expoziții de pictură clasică și lucrări de artă neobișnuite, cum ar fi picturile steampunk.

Muzeul de Istorie și Folclor Local ”Opillya” din Rohatyn.

Expoziția muzeului acoperă trecutul districtului Rohatyn într-o secvență istorică și cronologică. 

Prima sală de expoziție prezintă cea mai veche istorie a regiunii, din perioada paleolitică până în Evul Mediu dezvoltat, începând cu uneltele primitive și reconstituirile acestora. Vizitatorii pot vedea fragmente de ceramică din cultura Lipytska, o colecție de fibule, cruci, inele și catarame din prima epocă a fierului și Kyivan Rus. Sala se încheie cu informații despre locația inițială a orașului Rohatyn și reconstrucții grafice ipotetice ale apărărilor pierdute.

Următoarea sală începe cu o descriere a Rohatyn ca oraș antic.

Lumea cunoaște Rohatyn pentru legendara sa localnică, Roksolana. Următoarea parte a sălii este dedicată acestei figuri și activităților sale, unde sunt expuse o reproducere reconstructivă a hainelor tradiționale turcești de femeie aduse din Republica Turcia și imagini cu portrete ale acesteia. 

Aceeași sală prezintă, de asemenea, o colecție de gloanțe din secolele XVII și XVIII, monede din Ducatul polono-lituanian și un akçe al lui Suleiman Magnificul. Sala de expunere se încheie cu informații despre clădirile sacre din secolele XVI-XVIII care au fost conservate integral sau parțial. 

Materialele din cea de-a treia sală de expoziție reprezintă îmbrăcăminte tradițională din Opillya, broderii (prosoape, ochelari de spionaj, cusături etc.) și obiecte de uz casnic tipice pentru Rohatyn Opillya. 

Cea de-a patra sală de expoziții dezvăluie istoria regiunii Rohatyn în prima jumătate a secolului XX și este împărțită în mai multe teme principale. Vizitatorii pot face cunoștință cu fotografii și documente privind istoria Societății Prosvita, a Uniunii Femeilor Ucrainene, a Maestrului Satului, a Societății Renașterii și a Plast.  O vitrină separată este dedicată activităților Gimnaziului din Rohatyn, care poartă numele lui Volodymyr cel Mare. 

Primul Război Mondial în regiunea Rohatyn este cunoscut pentru o întreagă galaxie de participanți activi în mișcarea puciștilor. Un exponat valoros este albumul foto al lui Ivan Verbyanyi, profesor al Gimnaziului din Rohatyn numit după Volodymyr cel Mare, organizator și lider al Plast, membru al societății „Renașterea” (anii 1920-1930).

Datorită cooperării dintre cercetătorii Muzeului Opillia și Societatea Științifică Shevchenko din America, au fost transferate din New York, pentru a fi expuse în muzeu, copii ale fotografiilor din fondul regiunii Rohatyn, care acoperă activitățile societăților publice din zona noastră în perioada interbelică, precum și materiale din fondul Stepan Ripetskyi – ultimele lucrări ale lui Mykola Uhryn-Bezgryshnyi în exil -. 

Următorul bloc tematic (Al Doilea Război Mondial) este reprezentat de documente oficiale originale ale administrației districtuale ucrainene din Rohatyn. O atenție deosebită trebuie acordată părții din expoziție dedicată luptei armate clandestine a populației locale și șederii liderilor insurgenței (Vasyl Ivakhiv, Roman Shukhevych, Dmytro Karpenko, Oleksiy Demsky și alții) pe teritoriul districtului Rohatyn în diferite perioade.

În cea de-a cincea sală de expoziții sunt expuse:

1. o colecție privată de cărți poștale (Rohatyn în prima jumătate a secolului al XX-lea) și documente de birou donate Muzeului Opillya de Piotr Lewicki (Cracovia, Polonia);

2. o colecție de desene și documente personale ale arhitectului Roman Hrytsai (donată muzeului de Mykhailo Vorobets).

3. Documente din arhivele otomane privind șederea Corpului 15 al Armatei Turce la Rohatyn în timpul Primului Război Mondial (1916-1917), donate muzeului de către Ambasada Republicii Turcia în Ucraina 

4. O reproducere reconstituită a uniformei unui ofițer al armatei turce din acea perioadă.

Sala se încheie cu o scurtă trecere în revistă a istoriei comunității evreiești din regiunea Rohatyn (sunt prezentate obiecte de uz casnic evreiești, atribute religioase și un film de 2 ore din viața acestei comunități din Rohatyn în 1932).

Sala de expoziții a muzeului găzduiește în mod regulat expoziții de artă și expoziții tematice.

Muzeul are, de asemenea, o ceramică Opillya. În cadrul olăritului, vizitatorii muzeului au ocazia de a încerca să se deprindă cu un meșteșug străvechi și oarecum uitat.

Biserica Sfântului Duh, UNESCO

Cea mai veche biserică de lemn care a supraviețuit în Ucraina, un monument de arhitectură populară și artă monumentală de importanță națională. Biserica Sfântului Duh din Rohatyn a fost construită probabil în prima jumătate a secolului al XVII-lea, deși este încă datată oficial la 1598 – această dată a fost găsită în interiorul bisericii pe peretele nordic al casei centrale de lemn (naos) și citită de către pastorul bisericii, părintele Ippolit Dzerovych, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Biserica a găzduit una dintre primele frății bisericești din Ucraina, care a finanțat crearea unui iconostas unic în stil baroc-renascentist datând din 1650 și unul dintre cele mai vechi trei iconostase care au supraviețuit în Ucraina. În secolul al XIX-lea, la Babynets a fost adăugat un turn clopotniță.