Ansamblul "Piața Cetății" Baia Mare

Piața Cetății și Turnul lui Ștefan, două locuri care sunt legate de istoria orașului Baia Mare, au fost supuse unor ample lucrări de restaurare, reconstrucție și modernizare. Potrivit autorităților locale, zona va deveni un muzeu și, în același timp, o destinație turistică importantă pe harta orașului Baia Mare. Această perspectivă deschide noi oportunități pentru municipiul reședință de județ pentru turiști.

În toamna anului 2009, Baia Mare a depus la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest un proiect pentru finanțare intitulat „Restaurarea și promovarea identității culturale și istorice a Pieței Cetății – Turnul lui Ștefan”. Proiectul are ca scop readucerea în memoria orașului a celui mai important edificiu bisericesc – Biserica Sfântul Ștefan – asociat cu întemeierea orașului Rivulus Dominarum. Conform proiectului, teritoriul ocupat de fosta biserică Sfântul Ștefan a fost amenajat cu un gazon, pe care au fost delimitate contururile bisericii prin plăci de piatră. Această metodă de marcare a prezenței bisericii s-a datorat prezenței pe locul fostei biserici a unui număr semnificativ de arbori, plantați după desființarea bisericii în 1847, înregistrați ca arbori seculari protejați. La baza acestei abordări a stat continuitatea lucrării lui Janos Gaspar Husel din 1770. Această lucrare a inclus, de asemenea, asigurarea funcționării optime a două biserici – biserica romano-catolică (Biserica Sfânta Treime, la care se accesează din piață) și biserica ortodoxă (Biserica Sfântul Nicolae).

Locația celui mai vechi cimitir din oraș, în vecinătatea Bisericii Sfântul Ștefan, care a fost păstrat ca spațiu Ţintirim, a fost marcată subtil de mai multe blocuri de piatră dintr-un material asemănător cu lespezile, care au fost folosite pentru a pava zona cu treceri de pietoni care au și rol de bănci.

Pe parcursul lucrărilor de restaurare au fost descoperite și menționate pe scurt alte două clădiri bisericești, Biserica Sfânta Ecaterina și Biserica Sfântul Martin, a căror prezență a fost subliniată.

Turnul Sfântului Ștefan este clopotnița fostei biserici închinate „Sfântului Rege Ștefan” din Baia Mare. Prima atestare documentară a bisericii datează din 1347, dar construcția nu a început oficial decât în 1387.

Ca recompensă pentru lupta lui Iancu de Hunedoara cu turcii, regiunea Baia Mare a trecut în posesia sa în 1446. El a ordonat construirea Catedralei Sfântul Ștefan, din care a supraviețuit doar Turnul Sfântului Ștefan.

În 1458, orașul a intrat în proprietatea lui Matia Corvinul (1458-1490) ca moștenire de familie, confirmând și extinzând vechile privilegii ale locuitorilor din Baia Mare.

Turnul bisericii parohiale medievale se află la sud de „centrul vechi” al orașului, în piața numită de localnici „Ţintirimul”. Piața este practic înconjurată de biserici: pe latura vestică se află Turnul Sfântului Ștefan, iar pe latura sudică se află o fostă biserică, mănăstire și școală iezuită construită pe locul vechii biserici Sfântul Martin.

Turnul Sfântul Ștefan este simbolul orașului Baia Mare și singura dovadă arhitecturală care a supraviețuit a unei biserici cu un design arhitectural deosebit. Clădirea dreptunghiulară a turnului are intrări laterale cu rame decorate cu tije încrucișate (rezultate ale restaurării din 1898), o fereastră rotundă pe fațada vestică cu muluri de stuc aparținând restaurării și mai multe ferestre cu lănțișoare care străpung etajele turnului.  Turnul scării de pe fațada sudică, care domină primul etaj, este parțial construit în perete. Lângă turn se află un relief medieval al lui Roland (un simbol al zonei de excludere a orașului), iar pe fațada vestică existau în 1898 două steme, din care a rămas doar una – stema orașului. Subsolul turnului este accesibil prin intrarea nordică, unde se păstrează încă bolta în cruce de pe ogivele cu întărituri. În această încăpere a fost amenajată o lapidărie. Urmele de pe suprafața turnului sunt indicii valoroase pentru amenajarea interioară a bisericii. Se știe că biserica Sfântul Ștefan avea două nave cu acoperișuri separate. Spațiul bine îngrijit al bisericii se continuă spre est cu un cor poligonal alungit. Un portic (capelă) cu mai multe etaje a fost prevăzut pe ambele laturi ale bisericii. Colțul sudic al naosului a fost cioplit, iar cele două naosuri erau separate pe axa centrală de o serie de piloni.

Pe baza arcadelor construite pe fațadele de est și de nord, se poate afirma că subsolul turnului era deschis spre spațiul bisericii, iar relieful din 1770 arată încă tribuna de vest în linia turnului. Este destul de ciudat, însă, că accesul la această tribună nu se face din peretele nordic al etajului, ci există o ușă goală pe peretele estic al turnului care pare să se deschidă spre tribuna sudică. Presupusa tribună sudică nu are alte indicii vizibile astăzi, doar elementele Törökfalvi îi confirmă existența. Pe peretele estic al turnului, peretele sudic al bisericii este foarte clar vizibil. Pe peretele nordic, alături de fragmente din portal, s-au păstrat și câteva fragmente din peretele vestic al naosului. Unele surse documentare susțin că turnul a avut inițial o cornișă decorată cu o serie de focoase, probabil din perioada lui Ioan de Hunedoar.

Portalul monumental al turnului, în stare de ruină, are o embresură bogat profilată, decorată în centru cu o friză de frunze, la capetele căreia se află un înger și un vultur, simboluri ale Sfinților Matei și Ioan. Din arhitrava portalului s-au mai păstrat trei straturi de piatră. Pe baza elementelor stilistice, friza datează din prima jumătate a secolului al XIV-lea, sau mai degrabă din al doilea sfert al secolului, și are analogii în regiunea Spiš din Slovacia. Portalul gotic al Bisericii Reformate din Sighetu Marmației este o versiune simplificată a portalului din Baia Mare.

Pe baza picturii din secolul al XVIII-lea, se poate argumenta că portalul nu a fost încununat cu un timpan triunghiular, care este tipic pentru acest tip de portal gotic, probabil din cauza ferestrei cu lănțișoare care se deschidea deasupra lui în ax și care ilumina tribuna vestică. Această pictură arată, de asemenea, că poarta avea inițial o fantă dublă, iar frontonul aripii sale era decorat cu stuc.

Piatra cioplită medievală din atelierul lapidar de la parterul turnului și din muzeul orașului au fost combinate cu entuziasmul pentru înființarea muzeului la începutul secolului XX, în care a jucat un rol important istoricul de marcă din Baia Mare, Gyula Schӧnherr (Décsényi). La parterul turnului, alături de fragmente de pietre funerare, există numeroase elemente arhitecturale gotice (fragmente de cornișă, nervuri și coloane) și decorații (o friză cu un lanț de focoase, o consolă cu o mască de monstru), dar, din păcate, majoritatea sau originea lor exactă este necunoscută. De o importanță deosebită sunt reliefurile „Iisus pe Muntele Măslinilor” și „Sărutul lui Iuda”, care se află în prezent în muzeu, realizate în tradiția sculpturii paleriene, ale căror cele mai apropiate analogii sunt reliefurile de pe portalurile Bisericii Sfânta Elisabeta din Kosice, dar care sunt superioare din punct de vedere calitativ. Cele două reliefuri de la Baia Mare datează probabil din 1420-1430. În literatura de specialitate este menționat și un relief care îi înfățișează pe Adam și Eva, care a fost găsit împreună cu cele menționate mai sus, dar care a dispărut

Intrarea în turn se face prin ușa de sud. O scară de piatră în spirală duce la primul nivel. De aici, o scară de lemn duce la foișor. Clădirea are o înălțime de aproximativ 50 de metri, iar pridvorul oferă o priveliște deosebită asupra întregului oraș.

Turnul a fost restaurat în cadrul proiectului „Restaurarea și promovarea identității culturale și istorice a Pieței Cetății și a Turnului lui Ștefan”, derulat de Municipiul Baia Mare și finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli de creștere”.

Punct de primire și informare turistică la Turnul lui Ștefan

Având în vedere faptul că Turnul lui Ștefan este emblema municipiului Baia Mare, la nivelul subsolului a fost construit un centru de informare turistică. Acesta nu putea fi amplasat în incinta monumentului istoric, astfel că s-a propus construirea unei clădiri în apropierea Turnului lui Ștefan, în partea de vest a Pieței Cetății, spre strada Crișan. Blocul este dotat cu o sală de recepție și informare, toalete pentru turiști, o toaletă pentru personal și o cameră tehnică.

Bastionul Măcelarilor

Bastionul Măcelarilor figurează în Lista Monumentelor Istorice din România ca obiectiv ridicat în secolul XIV-XV, inclus în categoria A, monument istoric de valoare națională. Este inclus și în domeniul de interes județean, fiind în administrarea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Maramureș.

Începând cu secolul XV sistemul de fortificații al orașului medieval Baia Mare era format dintr-un zid trainic din piatră și cărămidă, întrerupt din loc în loc de turnuri (bastioane) puternice, care măreau considerabil capacitatea de apărare în fața unor atacuri venite din afara cetății. 

Martorul cel mai important al existenței acestui zid este Bastionul Măcelarilor. Construit, probabil, pe la mijlocul secolului al XVI-lea, dintr-un amestec de roci vulcanice, monumentul este menționat pentru prima dată în 1636 sub numele de Bastionul Mare Rotund, iar în documentele ulterioare sub numele de Bastionul Măcelarilor. Prin analogii cu alte astfel de elemente componente ale sistemelor de fortificații din Transilvania, Bastionul se poate să fi fost un turn de artilerie. Breasla măcelarilor, numeroasă și puternică vreme îndelungată, a avut îndatorirea administrativă de a întreține turnul și obligația militară de apăra orașul din acest punct strategic, când era atacat; de aici și numele pe care îl poartă Bastionul. 

Bastionul Măcelarilor a fost refăcut de mai multe ori, distrugeri mai mari suferind în anii 1672-1673, când orașul a fost atacat de trupele imperiale austriece. Mai târziu, în anul 1930 și în perioada 1959-1961, Bastionul a trecut prin reparații și intervenții edilitare. Până în 1963 Bastionul nu a avut utilitate publică, deși s-a dorit organizarea aici a unei expoziții de istorie a orașului Baia Mare.

În apropierea Bastionului Măcelarilor, lângă una din porțile principale de intrare în oraș, Poarta de Sud sau Poarta Maghiară, a fost împușcat vestitul haiduc Grigore Pintea, cunoscut sub numele de Pintea Viteazul, la 14 august 1703, în timpul răscoalei antihabsburgice. Documentul original, în limba maghiară, în care este consemnat acest eveniment se păstrează la Arhivele Naționale Serviciul Județean Maramureș. 

De-a lungul timpului, din cauza evenimentelor istorice, arhitectura turnului a fost afectată, construcția fiind refăcută de mai multe ori. În perioada 2009-2011 s-a derulat proiectul “Restaurarea și revitalizarea Bastionului Măcelarilor din Baia Mare, Maramureș”, finanțat prin Mecanismul Financiar SEE, Domeniul IV, Conservarea patrimoniului cultural European. Proiectul a fost realizat de Consiliul Județean Maramureș în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș și cu partenerii din Norvegia, respectiv Consiliul Județean Telemark, Muzeul Vest-Telemark și Colegiul Universitar Telemark, Facultatea de Artă, Folclor, Cultură și Pedagogie. A fost restaurat monumentul istoric, spațiile interioare au fost adaptate funcției muzeale, iar în curtea exterioară s-au amenajat spații cu dublă funcțiune, respectiv ateliere demonstrative pentru meșteșugari și standuri de vânzare artizanat și produse tradiționale. De asemenea, au fost construite corpuri pentru scopuri adiacente necesare informării și dirijării turistice a vizitatorilor la standardele corespunzătoare unor monumente de mare importanță istorică. Zona verde din fața Bastionului a devenit, în timp, un spațiu multifuncțional, inclusiv cu valențe educaționale, fiind amenajată, în stil natural, Grădina Vie, un spațiu care se înscrie în tendința  modernă, din ce în ce mai răspândită în marile orașe, de a promova și susține biodiversitatea naturală.

Catedrala Sfintei Treimi

Biserica iezuită barocă cu hramul Sfânta Treime a fost construită după date istorice între anii 1717-1720. Iezuiții apar în Baia Mare în 1674, dar după preluarea repetată a bisericii în 1687, în 1691 au obținut din nou clădirea de cult, respectiv parohia Băimăreană. Între 1705-1712 reformatorii au recâștigat Biserica Sf. Ștefan, dar după înfrângerea revoltei lui Francisc Rákóczi al II-lea, au cedat în cele din urmă biserica iezuiților. Contrar rezultatului final al acestei rivalități dintre catolici si protestanţi de-a lungul mai multor decenii pentru posesia Bisericii Sf. Ștefan, iezuiții nu au reabilitat această biserică, ci au construit un nou lăcaș de cult pe locul unei alte biserici medievale din apropiere, cu hramul Sf. Martin. Biserica iezuită și clădirea în care a funcționat mănăstirea și școala („Residentia”) au fost construite din cei 50.000 de forinți de aur donați în 1696 de episcopul de Nitra,   László Matyasovszki (1640-1705), și ca semn de recunoaștere în fațada vestică a școlii a fost așezată o placă comemorativă de formă elipsoidală cu blazonul episcopului și (probabil) cu portretul său. Decorul bogat al frunzelor înconjoară o figură cu  mitră episcopală, ținând în mână o cârjă.

În nișele laterale ale fațadei principale se află statuile de mărimea vieții, sculptate în lemn, ale sfinților iezuiți Ignatie de Loyola și Alois Gonzaga, iar în nișa centrală statuia Sfântului Iosif cu pruncul Iisus în brațe. Turnurile au coifuri baroc tipice, iar pe partea superioară a frontonului fațadei puteți vedea însemnele iezuiților, literele IHS într-o coroană de raze. Sub biserică se întinde o criptă. Decorul aurit din stuc al bolții cu greu poate fi văzut în pictura murală care acoperă aproape în întregime bolțile. Aceste picturi au fost realizate la începutul secolului XX. de pictorul Károly Kiss. Pictura în ulei a altarului principal reprezintă Sfânta Treime și este opera din 1863 a pictorului Mezey Jόzsef. Altarul a fost sculptat de Fülöp Schaintzer. Din mobilierul bisericii sunt foarte valoroase ușile decorate cu intarsie, feroneria, amvonul sculptat în lemn și picturile altarelor laterale din secolul al XIX-lea.

Monumentala clădire, cu doua etaje ale mânăstirii si ale scolii, situata lângă biserica, numita si Rezidența, a fost terminata abia in anul 1748. După 1773 școala a fost condusă de franciscanii minoriţi. În 1787 școala a fost preluată de oraș, fiind condusă fie de minoriţi, fie de laici. Din 1880 școala a primit rangul de gimnaziu, iar după reforma educațională din 1887 a devenit proprietatea statului. Gimnaziul s-a mutat după Primul Război Mondial, locul său a fost preluat de o școală de fete, iar în 1926 sala de gimnastică fost transformată într-o biserică ortodoxă, care ulterior a fost reconstruită în totalitate. În clădirea Rezidenţei funcţionează şi astăzi o şcoală.